Priviti clipul, cititi comentariile, iar apoi va rog intoarceti-va sa vorbim: http://alistboard.blogspot.com/2010/01/bucharest-romania.html
Cand eram mica, imediat dupa revolutie, am fost cu ai mei in Bulgaria. Nu-mi amintesc mare lucru, cu exceptia a 2 momente:
1. Eram extrem de insetati, era o vara fierbinte si ne-am oprit in fata unei vitrine cu inghetate roz, la cornet. Efectiv baleam. Erau inghetate de-alea de dozator, ondulate, cu un varf tuguiat, numai bun de pus pe buze... Imi imaginam cum o voi gusta, rece si fina, cum ma voi racori. Taica-meu a cerut, prin semne, una pentru mine si una pentru frati-meo. Ni le-a dat si eu mi-am infipt dintii in ea. Aproape m-am inecat si am scuipat: era o crema oribil de dulce, un fel de nuga lipicioasa, calda si inecacioasa.
2. La un moment dat ne-am oprit sa mancam (cred) ceva. Si ai mei mi-au zis sa nu vorbesc. Nu trebuia sa ne auda vorbind romaneste. Nu am inteles de ce, dar m-a cam durut inima. Stiti, eu imi cam iubeam tara (si pe Ceausescu, evident, fiind mega-indoctrinata), in plus plangeam de rupeam camesa pe mine cand auzeam "C-asa-i romanul". Asa ca m-am ofticat teribil ca idiotii astia de bulgari (cu inghetata lor de rahat!) ma judeca pe mine ca sunt romanca... Repet, eram in clasa a sasea, a saptea poate...
De-atunci am mai calatorit. Am cam fost prin toata Europa (minus tarile nordice - inside joke) si anul trecut am fost in State. Lucrurile nu s-au schimbat fundamental pentru mine. Romania mi se pare in continuare o tara frumoasa, cu oameni misto. In plus, eu traiesc bine, nu ma plang. Stiu insa multi care o fac. Degeaba. Fara sens. Fara finalitate. Fara sa se gandeasca la consecinte: cand in fiecare zi cineva iti spune ca esti prost, vei ajunge curand sa crezi asta si tu!
Eu una sunt recunoscatoare ca sunt libera. Sunt recunoscatoare ca e pace. Sunt recunoscatoare ca Bucurestiul e din ce in ce mai frumos. Da, vreau sa plec. Imi doresc sa plec. Dar nu pentru ca imi urasc tara sau orasul. Ci pentru ca vreau sa experimentez si altceva. Am luxul (pe care parintii mei si parintii lor nu l-au avut) de a putea sa traiesc unde vreau. Deocamdata sunt aici, dar ma simt relaxata la gandul ca maine, daca vreau, am luxul sa pot fi in alta parte. Si luxul asta mi-l ofera insasi tara mea. Pentru ca familia mea de romani m-a dat la scoli romanesti si am invatat acolo tot ce stiu. Si apoi alti romani m-au platit pentru a face ceea ce am invatat. Si m-am dus si mi-am cumparat case in oras romanesc. Oricum am da-o, tot ceea ce suntem, suntem datorita tarii noastre. Noi insine suntem tara in care traim. Pai si-atunci cum sa o injur? Cum sa injur orasul in care traieste fratele meu sau parintii mei, unde am invatat, m-am distrat, am iubit, mi-am facut prieteni si astfel am devenit cine sunt?
Cum sa te injuri, in fiecare zi, pe tine insuti, dar sa pretinzi ca vrei sa fii schimbarea pe care ti-o doresti in lume...?
5 comentarii:
Sper ca nu esti surprinsa ca sunt de acord cu tine. Chiar daca am plecat din Romania, am plecat din acelasi motiv pentru care ai pleca si tu: pentru a experimenta.
Am observat si eu ca ne place sa ne plangem, sa dam vina si sa aratam cu degetul, dar cand vine sa strangem dupa cainele nostru, mergem mai departe.
Ma bucura mult ce zici. Pana acum cativa ani eram putini cei care intelegeam ca a zice de bine despre noi este primul pas spre prosperitate (de sine, de tara).
Si da, faza cu cateii m-a lovit si pe mine zilele trecute... Nu ti-ar veni sa crezi cata opozitie am primit din partea prietenilor. Sunt de vina cainii vagabonzi, lipsa cosurilor de gunoi si a pungutelor de plastic mura-n gura, intr-un cuvant a "guvernantilor". In fiecare din noi zace un mic pensionar care injura sistemul... :))
"Noi insine suntem tara in care traim."
..and that's exactly why I LEFT :)
Eu ma bucur ca tu simti asa, ca iti iubesti tara deoarece asta te face un om fericit. Da, noi insine suntem tara in care traim, asa este, poporul face o tara.
Eu din pacate nu simt asa, nu simt ca am o identitate anume care ma leaga de Ro...ma simt mai degraba cetatean european decat cetatean roman. Da, am aici, in Romania niste oameni la care tin insa, daca as putea cumva sa-i mut pe toti acestia in alta parte, simt ca nu mi-ar parea rau de locurile pe care le las in urma. Nu stiu daca e bine sau daca este rau, cert este ca asa simt.
In ceea ce priveste Bucurestiul, pe de o parte imi place, insa intr-o si mai mare masura imi displace si vad mai mult mizeria lui. Probabil ca il si compar cu alte orase care sunt mult mai frumoase decat el, care au un transport in comun mai bine pus la punct, sunt mai nepoluate etc. Totusi sunt si f.f.multe orase care sunt jalnice fatza de Bucuresti. P-astea nu le iau in calcul...poate ar trebui sa fac comparatie si cu acestea.
Si eu traiesc bine in Romania, in Bucuresti dar mi-as dori sa traiesc si mai bine. Si nu ma refer neaparat la aspectul material. Mi-as dori ca locul de munca unde momentan activez sa fie ceea ce ar trebui sa fie, sa muncim pentru a produce ceva real, nu pt. a ne face ca facem niste chestii (iar finalitatea muncii, din pacate, chiar nu tine de mine), mi-as dori ca orasul sa fie mai curat (da, aici eu zic ca fac sau cel putin ma straduiesc sa fac tot ceea ce tine de mine ca sa fie ok), mi-as dori ca lumea sa fie mai deschisa la minte, mai unita, mai putin fricoasa...Cred ca greseala mea este aceea ca ceea ce vreau, vreau sa se intample ACUM iar daca nu se intampla intr-un orizont de timp acceptabil mie, nu am rabdare, renunt si caut in alta parte.
Ma bucura (cel putin) un lucru legat de ultimele 2 comentarii: avem pareri puternice despre cine suntem (ca natie si ca oameni) si suntem oameni de actiune. Fiecare are luxul acum (cum ziceam si in postarea initiala) sa faca ce vrea, sa fie cine vrea si sa traiasca si sa munceasca unde vrea. Trebuie doar sa stie ce vrea si sa actioneze in consecinta!
Trimiteți un comentariu