marți, 28 iunie 2011

Doar o vacanta de vis - Statele Unite, coasta de est

De cateva zile am primit o leapsa de la Roxana si m-am tot gandit cum ar arata calatoria asta a mea de vis. Dar mi-e greu sa o localizez. Caci la mine e simplu: oriunde. In tara sau afara, pe pamant sau in spatiu. Habar n-am cum arata vacanta mea de vis pentru ca toate de pana acum asa au fost. Asa ca o sa vorbesc despre cea mai reusita si complexa de pana acum: 3 saptamani pe coasta de est a Americii, din iunie anul trecut. De zis sunt multe si sunt multe si de aratat. Dar ca schita de traseu, a aratat asa:

Am aterizat la Miami, Florida. Am petrecut 4
zile la plaja, plimbare pe Ocean Drive, am fost si am stat de vorba cu baietii de la Miami Ink, am mers cu masina pe autostrada construita prin ocean (State Road A1A sau Ocean Boulevard) si am vizitat cel mai sudic punct al Americii de Nord, la doar 80 de mile de Cuba, orasul istoric Key West.












Am plecat mai departe spre Savannah, unde am petrecut o zi si-o noapte intr-o atmosfera sudista, imbibata cu accente taraganate si lenese, butterscotch cookies si chocholate chips fudge. De remarcat The Wormsloe Plantation, o padure ciudata cu stejari uriasi, pe care cresteau un soi de licheni ce le guverna cresterea. Spectacolul padurii si casele din Savannah arata asa:






La Orlando Florida ne-am dus special sa testam Disneyland-ul original, de la el de-acasa. Si am bifat o zi intreaga toate atractiile din parcurile principale, Magic Kingdom si Animal Kingdom.







Urmatorul popas: „Washington, the capital of our nation”. Asta am auzit in cele cateva zile, pe strazi, de cateva zeci de ori. Americanii pun mare valoare pe istoria lor si pe cei care au crescut un popor de la zero: „the founding fathers”. Bineinteles ca nu am ratat Capitoliul, Jefferson Monument, Lincoln Memorial, Casa Alba, Washington Monument, Smithsonian Museum etc.











Philadelphia este un oras cultural, boem, cu puternic parfum european. Duduie viata in el, dar isi primeste cu bucurie si turistii veniti la relaxare.









Am ajuns, inevitabil, si la New York. Am hiperventilat efectiv de emotie cand am ajuns in Times Square si cand am urcat in Empire State Building. Central Park este o poveste in sine, plina de viata si de activitati: interpreti de muzica a capella, hula dancers, skateri, bikeri, runneri, yogini, picnicari etc.











Dupa New York, micul oras Endicott fost destinatia. O experienta minunata: am vazut America „la tara”. Am ajuns aici pentru a merge la un concert Rob Thomas, organizat pe unul din terenurile mari de golf de competitie din zona. 10.000 de oameni, atmosfera excelenta: oamenii veneau in gasca, cu copii si scaunele pliante, mancare si bautura.


Niagara e uriasa. O cadere de apa mai impresionanta decat asteptarile mele. Am avut o zi la dispozitie sa facem poze din toate unghiurile, sa inaintam pe podul construit de americani deasupra cascadei pentru a concura cu pozitia ceva mai buna a canadienilor si sa facem o plimbare cu Lady Mist pana in inima cascadei.








Ultimul capitol a fost Bostonul, cel mai „european” dintre toate orasele americane vizitate. Cu exceptia cladirilor de caramida rosie cu scari de incendiu exterioare tipice arhitecturii americane, stradutele (relativ) inguste sunt pline de teatre, spectacole in aer liber si vitrine colorate, dand astfel orasului un aer destul de vest-european.






Niciun comentariu: