marți, 25 decembrie 2007

Moderatori evenimente si conferinte

In ultimii doi ani am participat la un numar considerabil de evenimente, conferinte de top, seminarii si get-together-uri de HR si/sau business. In ultimul timp, evenimentele de top care se respecta e musai sa aiba un moderator cat mai cunoscut. Din pleiada de moderatori (Lucian Mandruta, Mihaela Radulescu, Robert Turcescu, Radu "Nasu" Moraru, etc.) s-a detasat, la mare distanta, moderatorul conferintei sustinute de Michael Porter, Mihai Codreanu. Este adevarat faptul ca ceilalti nu au constituit cine stie ce concurenta, frizind adesea ridicolul (vezi Mandruta la Conferinta Nationala HR Club sau Radu Moraru la conferinta sustinuta de Daniel Goleman), insa Codreanu este un tip extrem de fin si de business-oriented cel putin ca aparenta, ceea ce pentru un prezentator este tot ce conteaza.
Ce-i drept scoala de jurnalism pe care o face PRO-ul nu se compara cu nimic din ce ofera restul trusturilor media. Exista insa, fara indoiala, marele merit al lui Mihai Codreanu de a sti sa fie exact ceea ce a fost contractat sa fie - prezentator, moderator.

Mr. Codreanu, Sir, you (still) have the floor... (in my book)...

joi, 20 decembrie 2007

Managerilor romani li se cer abilitati de leader

In ultima perioada sunt din ce in ce mai "pe val" articolele cu subiect de trend, gen "e bine sa...", "piata indica faptul ca...", "cercetatorii sau sondaje de specialitate au stabilit ca..." Iata un exemplu mai jos, cu comentariile de rigoare, atat cat m-a tinut rabdarea, semnalate prin underline:

"Managerilor romani li se cer abilitati de leader" -truism in toata regula

Sociologii sunt fermi intr-o privinta: (ce va spuneam? sociologii astia...) in Romania nu exista manager de profesie. - acest articol stabileste, "fara urma de indoiala, desigur" ca Facultatea de Management din cadrul ASE de exemplu, exista degeaba.

La noi, managerii sunt specialisti care ajung sa conduca echipe si departamente, in domeniul lor de specialitate. De cele mai multe ori, managerul unui departament este si expertul pe acel domeniu, in cadrul echipei pe care o conduce. WOW!!!

In prezent managerilor li se cer lucruri noi, cu semnificatii si implicatii multiple cum ar fi spirit de anticipatie sau spirit vizionar. In plus, se mai asteapta de la ei sa formeze, sa creasca, sa mentina si sa conduca echipe performante.

Prin echipa performanta intelegem o echipa functionala, cu o dinamica constructiva si care sa genereze rezultate, o echipa care isi urmeaza managerul de buna voie si pe care il recunosc drept leader. Un manager care se rezuma la functia de expert intr-un domeniu va castiga respectul angajatilor, dar nu si ceea ce se numeste “followship”; angajatii nu il vor urma ca o consecinta a faptului ca este expert. Angajatii urmeaza managerul cand il simt implicat, cand sunt consultati, cand afla directia globala precum si asteptarile sale de la ei, cand sunt tratati cu respect, tact si corectitudine. De asemenea angajatii recunosc in manager un leader atunci cand acesta gestioneaza si previne conflictele in cadrul echipei si atunci cand ii sprijna in dezvoltarea lor profesionala.
Vorbim de o suita de abilitati si comportamente care nu mai sunt facultative in prezent– managerul nu poate opta daca sa le adopte sau nu. Presiunea catre performanta “scoate” managerul din functia comoda de “administrator” de oameni si bugete si il forteaza sa invete “arta de a conduce”. In acest context, una dintre provocari pentru manageri este sa isi dezvolte abilitati si comportamente de leader.

Sursa: aici

joi, 13 decembrie 2007

Jack Welch vine la anul la Bucuresti

Stirea numarul 1 si o noutate in sine: Tavi Pantis si-a facut blog.
Directorul TMI anunta in premiera pe blogul sau: "numit “CEO of the century” de revista Fortune in 2000 si “Most Admired CEO of the last 20 years” de revista Chief Executive in 2005, Jack Welch vine la Bucuresti, la invitatia companiei Qualians."

Pantis aminteste si faptul ca impreuna cu sotia sa Mihaela, Managing Partner Qualians, l-au mai invitat si in 2005 la Bucuresti, iar in octombrie 2006 au reinnoit invitatia, la New York, insa au primit raspunsuri politicoase, dar ferm negative. "In octombrie 2007, la a treia intalnire fata in fata am simtit ca inclina sa vina. Ne-am dat seama ca sotia sa Suzy are o mare influenta in alegerea oraselor pe care le viziteaza." mai noteaza Pantis.

Jack Welch, fost director executiv al General Electric, cunoscut ca unul dintre cei mai performanti manageri contemporani si numit "CEO of the Century" de revista Fortune, va sustine o conferinta la Bucuresti, pe 2 iunie 2008, pentru un onorariu record de peste 200.000 $. (sursa)

Tavi este cunoscut ca un pionier in organizarea conferintelor de business, dupa ce anul trecut, impreuna cu Mihaela, au organizat prima conferinta cu intrare platita din Romania, invitandu-l la Palatul Parlamentului pe parintele marketingului, Philip Kotler. La eveniment au venit peste 1.100 de participanti platitori (nici o alta conferinta de business organizata ulterior in Romania nu a adunat atatia participanti), iar tariful a fost in jur de 500 de euro. La vremea respectiva Tavi spunea despre organizare: costuri-mari, venituri-frumoase, profit-rotunjel.

Bine ai venit Tavi in blogosfera! Ne vedem pe 2 iunie la conferinta!

Domenii in care se va castiga mai bine in 2008

Un articol din DailyBusiness.ro, fara a avea pretentia noutatii sau a originalitatii, indica ariile profesionale care vor oferi cele mai atractive salarii in 2008 - finantele (in special zonele controlling si audit), IT, vanzari (minim pozitii de key account manager) si business development. Articolul mentioneaza ca aceste cresteri salariale nu vor fi insa semnificative, asa cum s-a intamplat in anii anteriori (2006 si 2007), ci se vor adapta ritmului inflatiei.
Domeniile nominalizate in lista celor ce vor inregistra cresteri salariale ceva mai mari sunt domeniul constructiilor si vanzarile.

Cum ar acoperi media din Romania stirea apocalipsei...

Antena 3: In trei zile Basescu nu va mai fi presedinte. Am invins!

OTV: Senzational! Urmariti ultimele stiri despre Apocalipsa in direct la Dan Diaconescu in direct! Vrajitoarea Lenuta va da sfaturi cum sa va purtati pe lumea cealalta.

Libertatea: E ultima ta sansa sa fii fata de la pagina 5! Trimite o poza ACUM!

ProTV: Un copil a ars de viu si n-a mai apucat sa vada apocalipsa!

CanCan: Sursele noastre spun ca Nicoleta Luciu va petrece sfarsitul lumii departe de iubitul ei.

Cotidianul: Mai ai timp sa citesti o carte din colectia de miercuri Cotidianul!

B1tv: Urmareste la Nasul dezvaluiri incendiare despre parlamentarii care profita de sfarsitul lumii!

Cosmopolitan : 10 sfaturi pentru o ultima partida de sex fantastica!

Sfaturi in bucatarie : Pregateste-ti singur coliva!

Aventuri la pescuit: Daca apare pestisorul auriu, trimite-l la noi.

Catavencu: Apocalipsa noastra e mai inteligenta decat a lor.

Jurnalul National: Pentru ca sunt cel mai bun si genial, EU voi salva lumea! (semnat: Victor Ciutacu)

miercuri, 12 decembrie 2007

Kissinger in Romania la "10 pentru Romania"

Henry Kissinger va fi in Romania joi, 13 decembrie, pentru a participa la cea de-a treia editie a Galei „Zece pentru Romania“, organizata de Realitatea TV. Evenimentul se va desfasura vineri seara, la Ateneul Roman din Bucuresti, iar in cadrul lui Kissinger va prezenta citeva opinii despre actuala situatie internationala, inclusiv despre cum vor evolua, in opinia sa, relatiile dintre SUA si Europa si dintre Rusia si tarile arabe.

Sfarsitul de an - perioada perfecta pentru o schimbare profesionala

Un studiu realizat de compania de resurse umane Robert Half International indica sfarsitul de an drept o perioada extrem de potrivita pentru o schimbare profesionala si aduce cateva argumente care sa sustina ideea:

1. Competitia este ca si inexistenta. Majoritatea aplicantilor la noi locuri de munca isi trimit cererile catre angajatori abia dupa noiembrie, decembrie, considerind ultimele luni din an o perioda "moarta", in care nici o companie nu face eforturi de a recruta personal nou, asa incat sansele de a fi selectat si angajat cresc considerabil.
2. Mult mai multe companii fac angajari, in special firmele de retail cauta un numar sporit de angajati, pentru a face fata eforturilor de a acoperi toata cererea de produse si servicii, in perioada sarbatorilor.
3. Companiile raporteaza, in sezonul de iarna, surplusuri de buget. Unii angajatori prefera sa angajeze la sfarsitul anului, pentru ca nu si-au cheltuit, pana acum, toate fondurile alocate recrutarii de personal, iar daca nu reusesc sa cheltuiasca tot bugetul alocat pentru realizarea de noi angajari, risca sa piarda acesti bani, inclusiv sa nu mai faca niciun fel de recrutari la nivel de companie.
4. Poate fi mult mai simplu sa programezi si sa faci fata unui interviu. Plecind de la faptul ca vacanta si sarbatorile se aproprie, managerii nu se vor grabi sa treaca repede prin interviu si va fi disponibil timp suficient pentru pregatirea interviului.
5. Chiar si in situatia in care managerii nu se grabesc sa faca angajari inainte de finalul anului, trimiterea unui CV din timp, chiar cu 2-3 luni inainte de angajari, asigura un loc printre primii candidati la interviul pentru job-ul cautat.

Articolul integral aici.

luni, 10 decembrie 2007

HCS si APS UK - parteneriat strategic

Miercuri, 12 decembrie, la Marriott, Human Capital Solutions si APS (Advanced People Strategies UK) vor lansa un parteneriat pe zona Learning and Development.

APS este, asa cum comunica organizatorii, "one of the most reputable British Organizational Development providers offering a variety of Learning sessions and O&D Tools recognized from the National Vocational Qualification Standards of the British Educational System".

HCS este una dintre cele mai active companii de consultanta HR de la noi, cu servicii de training, recrutare, plus organizare de evenimente (vezi conferintele sustinute de Daniel Goleman, Alan Pease, Stephen Covey, etc.)

Detalii cand ma intorc de la evenimentul de lansare al parteneriatului strategic.

Fuziune gigant pe piata mondiala de recrutare

Compania Randstad (locul 3 mondial), va cumpara Vedior, olandezi, principalul competitor contra sumei de 3,5 miliarde euro (5,2 miliarde dolari) in numerar si actiuni, pentru a forma a doua cea mai mare companie de resurse umane din lume, dupa compania elvetiana Adecco, care are venituri anuale de 17,3 miliarde euro. Fuziunea va forma cea mai mare companie de profil din Germania, Olanda, Belgia, Portugalia, Polonia, Canada si India.

miercuri, 5 decembrie 2007

Statistica despre nivelul de fericire al tarilor lumii

"Taking all things together, would you say you are: very happy, quite happy, not very happy, or not at all happy?"

1. Iceland - 94%
2. Netherlands - 91%
3. Denmark - 91%
4. Sweden - 91%
.
.
.
42. Romania - 23%
43. Armenia - 14%
44. Lithuania - 10%
45. Slovakia - 4%
46. Russia - 2%
47. Ukraine - -4%
48. Belarus - -8%
49. Moldova - -12%
50. Bulgaria - -24%

Mai multe aici.

Oficiu consular de cariera in Italia

Dintr-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe aflam ca pe 3 decembrie a fost inaugurat, la Torino un nou oficiu consular de cariera al Romaniei pe teritoriul Italiei. Noul oficiu va oferi servicii consulare la cererea persoanelor aflate in circumscriptia sa consulara, care cuprinde regiunile Piemonte, Liguria si Valle d’Aosta. Infiintarea noului consulat general se inscrie in politica Guvernului Romaniei de a asigura servicii consulare cetatenilor romani aflati in statele in care comunitatile romanilor sunt numeroase. In prezent sunt parcurse formalitatile si demersurile pentru deschiderea altor trei consulate generale de cariera.

Mi se pare imbatare cu apa rece sa deschizi oficii consulare de cariera, in conditiile in care adevaratele probleme in Italia cel putin n-au legatura catusi de putin cu cariera, ci mai degraba cu alfabetizarea si munca legala.

luni, 3 decembrie 2007

Forumul Legislaţia Muncii, ediţia a II-a

Pe 6 decembrie, cu decalare de la data initiala de 4 decembrie, se va desfasura la Crowne Plaza Forumul Legislaţia Muncii, ediţia a II-a. Organizatorii mentioneaza: "În acest an, lectorii vor include reprezentanţi ai Ministerului Muncii, la care se adaugă experţi în aspecte legate de reforma pensiilor şi politici sociale, precum şi avocaţi specializaţi pe probleme de dreptul muncii de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii."
Daca va intereseaza subiectul, cititi mai multe aici.

Aceste evenimente, in ciuda topicurilor extrem de generoase pe care le abordeaza, sau poate tocmai de aceea, se bucura de obicei de prezenta in calitate de participanti si speakeri a unor ilustri necunoscuti, tehnicieni si profesionisti patrunsi de propriul rol in univers. Nici nu vreau sa ma gandesc cum arata un eveniment cu un program ce include: speech-ul unui secretar de stat, speech-urile a 3 avocati, iar masa de pranz este oferita abia dupa ora 15.00

Finjob.ro - site de joburi pe nisa financiar-bancar

A fost lansat Finjob.ro, portal de joburi exlusiv pentru domeniul financiar-bancar. Din cate am observat, pentru a aplica pentru un job nu e nevoie de crearea unui cont, ci doar de completarea a 4 campuri: nume, e-mail, mesaj sau scrisoare de intentie si upload cv.
De asemenea, postarea anunturilor este gratuita, iar valabilitatea este de 40 de zile.

sâmbătă, 1 decembrie 2007

Robert Turcescu face training ziaristilor din tara

Initiativa se cheama "Atinge polul pozitiv in comunicare" si reprezinta un training ce se adreseaza exclusiv presei locale - Bistrita, Timisoara, Ploiesti, Iasi. Campania este sustinuta si finantata de Rombat (producator si distribuitor de baterii auto), iar scopul este de a ajuta jurnalistii si corespondentii locali sa isi consolideze abilitatile de comunicare in domeniul ales. Training-ul abordeaza teme ca: „Vreau sa dau lovitura”, „Pregatirea si realizarea unui interviu de televiziune”, „Comunicarea interpersonala si comunicarea mediata”, „Tehnici de comunicare nonverbala”, „Jurnalistul, Internetul si telefonia mobila”.
Din cate am inteles, initiativa a avut un mare succes pe plan local, iar locurile au fost imediat ocupate. Ma intreb daca Turcescu a facut initial un train the trainers care sa eficientizeze la maxim livrarea cursurilor.